In Rompetrol Rafinare, cea mai importanta companie din grupul Rompetrol, mai sunt aproape 200 de angajati care au fost acolo inca din prima zi a santierului ceausist si care au ramas dupa toate incercarile de privatizare si acum au un regret: copiii lor nu vor sa faca acelasi lucru pe care ei il fac de 30 de ani. Ce s-a schimbat in industria petrolului in aceste trei decenii, cum a fost gandita dezvoltarea acesteia la inceputuri si ce va urma?
„In 1975 a inceput constructia rafinariei Petromidia. Nu era nimic in afara de o zona de stuf, nisip si mare. Am reusit sa recuperam 35 de hectare din Marea Neagra, din cele 470 cate are platforma. Au fost mai multe locuri unde putea fi amplasata rafinaria, insa cei de la conducere din acea vreme nu au vrut ca vreun centimetru de teren agricol sa devina impracticabil. Asa a fost ales Navodariul", spune Alexandru Nicolcioiu, presedinte al consiliului de administratie si fost director general al Rompetrol Rafinare.
Intregul sector de rafinare la acea vreme era dezvoltat cu o singura intentie: obtinerea unei industrii pe verticala care sa aiba textile, petrochimie, lacuri si vopsele, ingrasaminte chimice, iar toate acestea sa porneasca de la petrol.
„Voiau ca totul sa fie 100% productie interna, au gandit toata aceasta industrie intr-un mod centralizat", explica Nicolcioiu.
Extinderea industriei a fost realizata insa pe scara mare, iar dupa 1989, cand multe piete au cazut, capacitatea de rafinare a Romaniei a devenit supradimensionata comparativ cu necesitatile locale. „In anii '75 se rafinau in Romania circa 20 de milioane de tone de titei in cele noua rafinarii, apoi intre '88 si '89 se rafinau 34 de milioane de tone, iar acum se mai rafineaza 10-12 milioane de tone. S-au distrus multe piete. Nu vom mai rafina niciodata ca in '89".
Intre timp s-a mai schimbat un lucru extrem de important: pol
