Bursa a scăzut marţi cu 0,85%, contrar tendinţei uşor ascendente a marilor burse europene, însă într-o piaţă în care interesul redus al investitorilor a dus lichiditatea la nivelul minim al ultimelor 2 săptămâni. Piaţa s-a înscris pe o linie descendentă chiar din primele minute ale şedinţei, când preţurile au scăzut în medie cu 0,45%, precizează Mediafax. Corecţiile au fost determinate de faptul că Bursa a fost închisă luni, pentru a doua zi a sărbătorii Rusali
Bursa a scăzut marţi cu 0,85%, contrar tendinţei uşor ascendente a marilor burse europene, însă într-o piaţă în care interesul redus al investitorilor a dus lichiditatea la nivelul minim al ultimelor 2 săptămâni.
Piaţa s-a înscris pe o linie descendentă chiar din primele minute ale şedinţei, când preţurile au scăzut în medie cu 0,45%, precizează Mediafax. Corecţiile au fost determinate de faptul că Bursa a fost închisă luni, pentru a doua zi a sărbătorii Rusaliilor, în timp ce pieţele externe, care au funcţionat după programul obişnuit, au coborât uşor, cu până la 1,48%.
La finalul şedinţei de marţi a pieţei de la Bucureşti, marile burse europene erau în creştere cu 0,1% - 0,43%, tendinţa fiind consemnată şi de majoritatea pieţelor emergente din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu până la 2,1%. Bursele din Croaţia şi Slovenia erau singurele pieţe din regiune care coborau, cu 3,23%, respectiv 0,94%.
Lichiditate de 3,1 mil. euro
Lichiditatea pieţei locale a fost limitată la 13,1 milioane lei (3,1 milioane euro), valoare cu 37% mai mică faţă de şedinţa de vineri, de 18 milioane lei (4,2 milioane euro). Un rulaj mai redus decât cel de marţi a fost înregistrat la 25 mai, când valoarea cumulată a tranzacţiilor a fost de 10,2 milioane lei (2,4 milioane euro).
Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în medie cu 0,85% mai reduse faţă