Cererea de pe segmentul terenurilor din Capitală şi din zonele limitrofe a crescut semnificativ în ultima perioadă, ca urmare a scăderii acentuate a preţurilor, bucureştenii fiind tot mai interesaţi de să-şi construiască propria casă, potrivit EuroMetropola. Din cererea totală adresată agenţiei EuroMetropola în luna mai, 26% a fost reprezentată de segmentul terenurilor. „Comparativ cu luna aprilie, numărul potenţialilor clienţi care au apelat la serviciile companiei no
Cererea de pe segmentul terenurilor din Capitală şi din zonele limitrofe a crescut semnificativ în ultima perioadă, ca urmare a scăderii acentuate a preţurilor, bucureştenii fiind tot mai interesaţi de să-şi construiască propria casă, potrivit EuroMetropola.
Din cererea totală adresată agenţiei EuroMetropola în luna mai, 26% a fost reprezentată de segmentul terenurilor. „Comparativ cu luna aprilie, numărul potenţialilor clienţi care au apelat la serviciile companiei noastre în luna mai în scopul achiziţionării unui teren a crescut cu 35 de procente”, au declarat, pentru CAPITAL Online, reprezentanţii EuroMetropla.
Potrivit oficialilor agenţiei, acest lucru indică interesul tot mai crescut al clienţilor pentru achiziţionarea de teren în vederea construcţiei propriei case.
"Dacă luăm în calcul preţul scăzut al materialelor de construcţii, dar şi terenurile care se găsesc la preţuri mult sub nivelul celor practicate anul precedent, fie că ne referim la terenurile din Capitală, fie la cele din zonele limitrofe, putem afirma că acesta este un moment favorabil pentru persoanele care doresc să-şi construiască propria casă", au mai adăugat aceştia.
Astfel, majoritatea clienţilor care achiziţionează loturi mici de teren (300 - 500 mp) sunt în mod sigur interesaţi de construţia în regie proprie.
Preţurile terenurilor au scăzut cu cel mult 50%
Preţurile terenurilor au înr