Selectarea firmei care va moderniza cinci puncte termice se va pe face pe 22 iunie, când va alea loc licitaţia pentru lucrările în valoare de două milioane euro.
În acest an, în Suceava vor fi modernizate cinci puncte termice şi reţelele de transport şi distribuţie a energiei termice aferente.
„Licitaţia pentru modernizarea a cinci puncte termice va avea loc pe 22 iunie iar la începutul lunii iulie am putea demara efectiv lucrările”, a declarat primarul Ion Lungu.
Modernizarea şi automatizarea celor cinci puncte termice a fost estimată la aproape două milioane de euro. Tot anul acesta, în municipiu vor fi înlocuite şi trei conducte magistrale de transport a agentului termic, pe traseele Piaţa Centrală - Primărie, Piaţa Centrală - George Enescu – Obcini, Billa – Cuza Vodă.
Furnizarea apei calde în Suceava va fi întreruptă pentru cel puţin trei luni, din cauza lucrărilor.
În Suceava au fost modernizate până acum 12 puncte termice, în ultimii doi ani. Fondurile au provenit de la bugetul local şi de stat, prin programul „Termoficare 2007-2015, căldură şi confort”.