Aer dezinvolt, culori armonioase, alei din piatră, statui şi fier forjat... grădina în stil englezesc reprezintă mitul absolut, o operă pe care o puteţi reproduce acasă.

În vogă în timpul imperiului britanic la mijlocul secolului al XVIII-lea, grădinile englezeşti au aşteptat aproape două veacuri de la apariţia lor, în secolul al XVI-lea, până să-şi câştige prestigiul de „principalul stil de amenajare exterioară din Europa“. Foarte apreciate de proprietarii bogaţi erau atunci mai degrabă grădinile franţuzeşti, extrem de bine structurate geometric. Însă cum a reuşit estetica grădinii în stil englezesc să-i seducă pe iubitorii de horticultură?

Succesul fulminant al grădinilor englezeşti începând cu secolul al XVIII-lea în Europa este explicabil. Până atunci, arta horticulturii era dominată de geometria perfectă a grădinilor franţuzeşti. Acestea se caracterizau prin jocuri de simetrie şi un simţ al structurării şi perspectivelor fascinant. Această estetică atât de deosebită, la modă pe domeniul de la Versailles şi peste tot unde Franţa avea influenţă, reflecta simbolica unei ordini bine stabilite. Scopul grădinarilor era să stăpânească, să domesticească elementele rebele ale unei naturi adesea capricioase.

Totuşi, alt curent estetic, opus atât tehnicii, cât şi simbolicii acestui tip de grădini, a înflorit atunci. Era un fel de ecou la valul industrial legat de imperiul britanic. Horticultorii preferau să lase liberă natura, privilegiind o estetică neregulată, care să reflecte o natură sălbatică şi poetică, în contrast cu epoca formelor regulate şi pătrăţoase ale uzinelor ce împânzeau oraşele. Grădinăritul nu mai era apanajul celor bogaţi. S-a născut o adevărată industrie, care implica de la comerţ cu plante până la designeri specializaţi în amenajări exterioare. Perioada victoriană celebra tot ce însemna noutate. În anul 1830 au fost create şi pr