După premiera naţională din cadrul festivalului de la Cluj, cel mai premiat film românesc al anului va fi prezentat vineri şi la Sibiu. Iubitorii de filme bune au un motiv cât se poate de serios să iasă din case începând de astă-seară până duminică şi să ajungă în curtea Colegiului Naţional Brukenthal, la teatrul de vară din Parcul Tineretului sau la Centrul Cultural Habitus, acolo unde vor rula câteva dintre cele mai bune filme prezentate sau premiate la cele mai importante festivalui de gen din lume. Pe parcursul festivalului, organizatorii propun un mix format din 25 dintre cele mai bune proiecţii din ultimii doi ani, format din documentare, filma politice sau comedii.
„Poliţist adjectiv”, şi la Sibiu
Deşi nu apărea între cele 25 de piese incluse în programul iniţial al festivalului, organizatorii TIFF au anunţat că pelicula „Poliţist adjectiv” va fi prezentată la Sibiu şi a fost programată pentru vineri seara, de la ora 22.00, în curtea Colegiului Naţional Samuel von Brukenthal. „Aceasta este singura modificare din program, însă noi considerăm că merită. Filmul, care s-a bucurat de un succes enorm la Cluj, va înlocui pelicula „Mamut”, care se va muta în ultima zi de festival, duminică seara, în aceiaşi locaţie şi de la aceiaşi oră”, a spus Tudor Giurgiu, directorul TIFF. „Poliţist adjectiv” relatează povestea unui poliţist dintr-un oraş de provincie, interpretat de Dragoş Bucur, care este obligat să investigheze un caz minor, al cărui protagonist este un liceean. Pe parcursul acestei investigaţii, poliţistul îşi dă seama că nu mai crede în meseria sa. Filmul lui Corneliu Porumboiu, realizat la începutul acestui an, a avut premiera mondială la Cannes, iar pe plan naţional, acesta a rulat pentru prima dată în cadrul TIFF Cluj, care s-a desfăşurat între 30 mai şi 7 iunie.
Actorii, aşteptaţi la festival
Directorul festiva