Ingmar Bergman şi Yukio Ninagawa au pus în scenă Regele Lear, de William Shakespeare. De ieri: Ingmar Bergman
Chiar dacă a fost un reformator în materie de scenotehnică, ca regizor de teatru, Bergman a fost exact opusul cineastului Bergman. Teatrul nu l-a preocupat decât în măsura în care putea câştiga experienţă în lucrul cu actorul şi în confruntarea cu marile texte clasice.
Cu toate că a montat foarte des piese de August Strindberg (unul dintre dramaturgii lui preferaţi), Bergman a mărturisit că de multe ori îi era indiferent dacă exista sau nu vreo afinitate emoţională între el şi textul pe care urma să-l pună în scenă. „Sunt mereu curios. Oricât de deprimat aş fi, mă trezesc în fiecare dimineaţă întrebându-mă: Ce se va întâmpla astăzi? Câteodată mi-e frică, dar întotdeauna am această senzaţie stranie de curiozitate”, spunea regizorul suedez într-un interviu.
De azi: Yukio Ninagawa
Unul dintre cei mai importanţi regizori japonezi contemporani, Ninagawa, este şi cel mai occidental dintre regizorii asiatici. La 19 ani devine actor într-un mic teatru de avangardă, unde studiază metodele lui Stanislavski şi Brecht. După o scurtă carieră nefericită ca actor, înfiinţează Contemporary People’s Theatre şi face primele spectacole în calitate de regizor. Montează Shakespeare, Brecht şi tragedii antice, combinând metode europene cu tehnici bunraku şi kabuki.
Fiind contestat vehement de criticii japonezi, Ninagawa începe să lucreze în străinătate şi se bucură de un succes uriaş în Occident. După câteva spectacole-mamut realizate pe stadioane, Ninagawa pledează astăzi pentru un teatru auster, un teatru al actorilor, în care nici tehnica şi nici decorurile complexe nu mai sunt necesare.
