Compania petroliera anglo-olandeza Shell, acuzata de complicitate in eliminarea unui scriitor nigerian in 1995, a acceptat sa plateasca 15,5 milioane de dolari pentru a evita un proces in fata justitiei americane.
Avocatii americani ai partii adverse – un grup de victime ale fostului regim militar nigerian – au declarat ca "acuzatorii au ajuns la un acord cu Shell pentru a stinge litigiul". In ultimele saptamani, mai multe audieri preliminarii ale procesului fusesera amanate fara nici o explicatie. Shell este acuzata de complicitate cu
ex-regimul militar al presedintelui Sani Abacha, la putere in Nigeria in 1995, in cazul spanzurarii scriitorului si militantului ecologist Ken Saro-Wiwa dupa un simulacru de proces. Fondator al foarte popularei Miscari pentru Supravietuirea Poporului Ogoni (MOSOP), partizan al nonviolentei, Ken Saro-Wiwa reusise sa intrerupa activitatile Shell in sudul Nigeriei, acuzand grupul petrolier ca degradeaza mediul inconjurator prin metodele sale de extractie si justifica prezenta militarilor in Delta Nigerului fara a oferi nimic din beneficii populatiei locale.
Plangerea depusa in fata justitiei americane din New York a fost facuta de un grup de victime ale fostului regim nigerian, in frunte cu fiul scriitorului, in baza unei legi din 1789 care cere societatilor cu o prezenta substantiala in SUA sa respecte legile americane oriunde in lume. Colosul petrolier a respins toate acuzatiile si acceptarea platii celor 15,5 milioane de dolari ii permite evitarea neplacerilor unui proces. Malcolm Brinded, care conduce explorarea si productia in cadrul Shell, a declarat ca "gestul inseamna recunoasterea faptului ca, desi Shell nu a participat la violentele din trecut, sunt persoane care au avut de suferit".
Din Londra, Ken Saro-Wiwa jr, fiul scriitorului ucis acum 14 ani, declara ca "acceptul Shell de a plati es