Un târgujian şi-a construit un chioşc aproape lipit de clădirea monument istoric Potrivit Ramonei Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, „o să fie efectuate verificări la faţa locului pentru a se stabili dacă există sau nu o autorizaţie de construcţie. Chiar în acest moment, un reprezentant al primăriei s-a deplasat acolo pentru a vedea ce se întâmplă“. Familia Boncea şi-a construit, în urmă cu mai mulţi ani, un chioşc aproape lipit de zidul Casei Memoriale Iosif Keber, lucru nepermis ţinând cont de regulile imobilelor monument istoric. A avut loc chiar şi un proces prin care s-a demonstrat că omul nu deţinea autorizaţie, însă mai târziu a obţinut-o.
Vecinii familiei Boncea au făcut o declaraţie pe pagina web www.domnuleprimar.ro, solicitând primarului o anchetă la faţa locului.
„Vă rog trimiteţi un inspector pe strada 11 Iunie 1848, în spatele Muzeului Keber şi creşă , unde cetăţeanul cu chioşcul lipit de muzeu s-a întins peste terenul pe care îl are în proprietate cu tot felul de construcţii ridicate ilegal. Noaptea se face un schelet metalic cu o prelată, peste câteva luni cade prelata şi se pune acoperiş de tablă şi pereţi şi gata construcţia“, explică un vecin în sesizarea depusă.
Vecinii, speriaţi de fiul familiei Boncea
Vecinilor familiei Boncea le este teamă să-şi dezvăluie identitatea din cauza fiului acesteia, care în urmă cu ceva timp a fost eliberat din puşcărie.
„În spatele chioşcului au loc chefuri nocturne cu beţii şi urlete. Nu putem să le zicem nimic, pentru că ne înjură şi ne este teamă de băiatul acestora care îşi cheamă toţi prietenii la băut. O altă problemă sunt construcţiile ridicate ilegal, la care lucrează sâmbăta şi duminica. Nu ştiu cum i s-a permis să ridice un magazin lipit de muzeu“, spun, supăraţi, vecinii.
„Noi nu am dat autorizaţie pentru această construcţie şi v