Filialele PSD au o săptămână să facă un raport asupra rezultatelor alegerilor, iar cele care au avut scoruri proaste trebuie să prezinte o listă completă a disfuncţionalităţilor din campanie. Sursa: Codrin Prisecaru
Conducerea PSD va analiza rezultatele europarlamentarelor săptămâna viitoare, într-o şedinţă a Comitetului Executiv. Biroul Permanent al PSD a decis ieri doar locul de desfăşurare: judeţul Teleorman, unde social-democraţii au avut cea mai bună performanţă, mai precis 51% din voturi.
Premianţii PSD, adică şefii celor mai performante organizaţii, precum Olt, Vrancea Dâmboviţa, Ialomiţa, Galaţi, au fost chemaţi azi la sediul central pentru o festivitate de felicitări şi înmânări de diplome.
„Scor dezamăgitor”
la Constanţa Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a promis o analiză „serioasă şi severă”, în urma căreia, „unde va fi nevoie, vor fi făcute modificări fără ezitare”. El şi-a exprimat nemulţumirea faţă de câteva filiale, în capul listei fiind Constanţa.
„Pentru Constanţa este un scor dezamăgitor, este un scor mult mai slab decât cel de la parlamentare şi sunt convins că vor fi toate concluziile trase. Este o organizaţie foarte puternică şi care, atunci când se mobilizează, poate face scoruri excepţionale şi sunt convins că vor face acest lucru în toamnă”, a spus Geoană.
Analiza rezultatelor va cuprinde mai multe criterii. Va conta şi dacă filialele PSD au menţinut scorul de la locale şi parlamentare, dar şi dacă organizaţiile care au avut un avantaj faţă de PDL l-au menţinut.
Riscul de a suporta măsuri de la centru este pentru filialele care au pierdut locul 1 în judeţ, dar şi pentru cele care au pierdut chiar şi locul 2.