1 mai 2009. Parcam în faţa blocului, cam mahmur după seara dinainte în care se cheamă că fusese ziua mea. El, bine îmbrăcat şi cu un zâmbet stingher şi studiat aruncat pe faţă, mă abordează când cobor din maşină. „Nu te supăra, văd că eşti şofer, am şi eu o rugăminte, ai putea să-mi spui dacă pot să mai merg cu maşina dacă mi-a curs tot uleiul? Ştii, nu mă pricep deloc la maşini…” Nici eu nu sunt mai breaz într-ale măruntaielor maşinii, sunt mahmur şi uşor circumspect, dar ăsta era genul de răspuns care m-ar fi făcut câştigător la „Vrei să fii miliardar”. „Exclus”, zic cu un aer involuntar de superioritate. „Aşa credeam şi eu că nu se poate”, continuă omul. Deşi nu-l întreb – durerea de cap abia mă lasă să stau în picioare, darămite să mai fiu şi curios-, se simte dator să adauge că necazul s-a întâmplat în apropiere, la ieşirea din Pasajul Mărăşeşti şi că uleiul scurs era Castrol nu ştiu de care. Bre, mai mahmur decât Bachus în persoană, însă tot mi-a sclipit în cap ideea genială. „Dacă mă aşteptaţi câteva minute, vă pot ajuta, am nişte ulei rămas de la o revizie şi e chiar Castrol”. El e nedumerit, cel puţin aşa mi se pare mie, mai târziu aveam să înţeleg că era doar dezamăgit. Urc până în casă. Anevoie, dar urc, iau cheia de la maşina aia cu 51.000 de km şi bine întreţinută (căreia cu greu i-a găsit cumpărător, dar n-am vândut-o încă!!! – vă povestesc altădată despre asta), cobor, omul mă aşteaptă cu un zâmbet gigantic de recunoştinţă pe faţă. Îşi cere scuze că a fost nepoliticos, se prezintă, mă întreabă cum mă cheamă, suspiciunile merg să doarmă pe mormântul neuronilor ucişi la ceas anivesar. Iau din portbagaj uleiul, răstimp în care el mă întreabă simplu dacă maşina e pe benzină sau diesel. Nici n-apuc să zic benzină că el decretează: „nu e bun, a mea e pe motorină”. Ianţule, m-ai prins, n-o să fiu miliardar, habar n-am dacă uleiul pentru maşini pe benzin