Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Revolta amazonienilor din Peru: autorităţi acuzate de muşamalizare, indienii continuă protestele

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iunie 2009 ·

Indienii amazonieni au blocat o autostradă importantă din Peru iar avocaţi din domeniul drepturilor omului au acuzat guvernul că a muşamalizat ciocnirile de vineri şi sâmbătă dintre poliţie şi populaţia indigenă, violenţe în urma cărora au murit cel puţin 50 de oameni. Apărătorii drepturilor omului au spus că alte câteva sute de indeni ar putea să fie dispăruţi dar au spus că nu au cum să cerceteze acest lucru.

Unul dintre avocaţi, Ernesto de la Jara, a cerut guvernului să înceapă o investigaţie judiciară. " Morţii pot fi ascunşi pentru moment, dar cu timpul, puţin câte puţin, adevărul va ieşi la iveală şi autorităţile vor trebui să dea un răspuns ", a declarat Ernesto, citat de BBC.

Cât despre indieni , câteva sute de amazonieni au blocat luni o autostradă, un puţ de extracţie a petrolului şi un aerodrom în nordul Perului, alarmând autorităţile. Trupe importante ale poliţiei indică o posibilă intervenţie a forţelor de ordine pentru ridicarea blocadei, într-o operaţiune similară celei de vineri soldată cu peste 50 de morţi.

De cealtă parte, guvernul de la Lima spune că de fapt poliţiştii au fost victimele şi a lansat o campanie negativă în care îi descrie pe indienii amazoniei ca fiind sălbatici.

Violenţele au izbucnit vinerea trecută, când peste 2000 de indieni - majoritatea cu suliţe şi macete - au început să protesteze pentru pământurile lor. Aproximativ 30 de protestatari şi 24 de ofiţeri de poliţie au murit în cea mai mare ciocnire din Peru în ultimii zece ani.

Mobilizarea indienilor amazonieni (circa 5.000, provenind din 60 de triburi) a început la 9 aprilie. Ei protestează împotriva unor decrete-legi adoptate de preşedintele Alan Garcia în 2007-2008, care oferă companiilor petroliere străine dreptul să le exploateze indienilor terenurile pe care trăiesc din vremuri ancestrale

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 34 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 34 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°