Cei trei antreprenori romani Felix Patrascanu, Adrian si Neculai Mihai, proprietari ai Fan Courier, una dintre cele mai mari companii de curierat cu capital autohton, spun ca printre efectele benefice ale crizei se numara disparitia de pe piata a firmelor "kamikaze", precum si limitarea fluctuatiei de personal.
Cei trei antreprenori vorbesc si despre strategia prin care isi vor mentine pozitia pe o piata dominata de intrarea unor giganti precum UPS, Posta Franceza sau cea germana. "Procesele de reorganizare prin care vor trece companiile de curierat locale in urma fuziunii cu operatorii straini reprezinta o oportunitate pentru noi in momentul de fata", a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei actionari ai Fan Courier.
Ideea enuntata de el a fost continuata si de ceilalti doi oameni de afaceri, Felix Patrascanu si Neculai Mihai, care considera ca integrarea operatorilor preluati de multinationale in 2008 necesita o perioada mai lunga de timp, care le da lor castig de cauza.
"In aceasta perioada incercam sa atragem cat mai multi clienti", spune Patrascanu.
Procesele de reorganizare la care se refera actionarii Fan Courier vizeaza in special companiile internationale care au intrat anul trecut in Romania prin achizitii si care se afla in acest moment in faza de fuziune sau de integrare a afacerilor preluate. Astfel, compania Pegasus, preluata anul trecut de o filiala a Postei Franceze, se reorganizeaza in acest an sub brandul DPD, folosit la nivel international de operatorul francez. La fel, gigantul american UPS va integra agentul autorizat Trans Courier Service, preluat tot anul trecut. Si firmele romanesti TCE Logistica si Curiero au fuzionat rezultand o singura entitate juridica. Pe de alta parte DHL, care a preluat anul trecut compania Cargus, nu a anuntat pana in prezent daca va integra firma.
Pe international nu ne