Unul din colegii mei de la filologie făcea facultatea "la zi", la vârsta de patruzeci de ani. Deoarece fusese întemniţat mulţi ani din motive politice, îi avertiza cu o politeţe de robot pe profesori, ale căror cursuri presupuneau convingeri estetice ori ideologice, să nu insiste la seminarii şi la examene cu întrebări privitoare la adevăratele sale convingeri.

Omul trecuse prin iad şi majoritatea profesorilor, deşi nu se ştia mare lucru din biografia sa de adversar calificat al comunismului, îl trata cu un gen de respect puternic motivat de curiozitate. Cu un profesor de Socialism ştiinţific însă a trebuit să fie mult mai direct, întrucât acesta îl ameninţa că, indiferent de cum va răspunde la examen, îţi va scădea nota cu un punct.

Socialismul ştiinţific, spunea filosoful lui peşte, e în totalitate o chestiune de convingeri. Ori, dumneata nu crezi deloc în socialismul nostru ştiinţific. Chiar dacă îmi înveţi cursul pe de rost, nu pot să-ţi dau mai mult de nota 9.

Colegul meu vârstnic avea numai note de 10, în toţi cei cinci ani de studii. Un 9 îi strica media şi n-ar mai fi avut prioritate absolută la un post de cercetător în Bucureşti, unde avea casă şi masă. Cu un singur 9, în lunga serie de 10, i-o luau înainte, la repartizarea locurilor de muncă, tot felul de activişti şi turnători, care primeau jumătate de punct din oficiu.

Colegul acesta al meu, care altfel era un model de autocontrol şi de bună creştere, i-a propus profesorului un dialog desluşit, la o cafea. Şi cum politrucul a acceptat cu un zâmbet superior, de om care are toate atuurile în mână, m-a rugat să fiu martor la tratative.

Tare aş vrea să ştiu ce au devenit azi profesorii de Socialism ştiinţific de dinainte de 1990. Cel despre care scriu avea o faţă buhăită, de ins cu grave probleme glandulare, purta ochelari de miop cu multe dioptri