Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii şi-au premiat ieri profesorii

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 10 iunie 2009 ·

Sfârşitul de an şcolar a fost aşteptat cu nerăbdare anul acesta, nu doar de elevi, ci şi de profesori. Pentru că la sfârşit de an este premiată performanţa. Elevii mai au o săptămână până la festivitatea de premiere, profesorii deja au scăpat de focurile evaluării… de către elevi. Ieri, la Casa Corpului Didactic au fost premiaţi profesorii care au avut cel mai novator şi atrăgător scenariu de lecţie. Practic este vorba despre prima ediţie a concursului „LEAR” – un proiect de inovare al activităţii didactice. „LEAR este acronimul de la Lecţii, Experienţe, Activităţi Reuşite, iar acest concurs poartă în el simbolul regelui Lear, care a făcut nişte confuzii valorice, a uitat ce este mai semnificativ - pe fiica sa cea mai mică. Şi nouă, în şcoală, ni se întâmplă uneori să uităm să inovăm şi să dinamizăm activitatea cea mai importantă, care este într-un fel fiica cea mică – lecţia. Uneori suntem încântaţi de proiecte diverse şi uităm să inovăm, să revitalizăm lecţia”, a declarat Emilia Sinov, coordonatorul proiectului.

Concursul a început încă de acum două luni. Profesorii din toate ciclurile de învăţământ preuniversitar au trebuit să-şi depună proiectele pe hârtie şi în format electronic. Tot în cadrul acestui proiect, şcolile participante au trebuit să trimită elevi care să formeze juriul ce va evalua activitatea. „Au fost foarte receptive şcolile şi chiar şi cele din mediul rural. Elevi evaluatori au fost din ciclul primar, cei de clasa a IV-a, căci sunt mai mari, din ciclul gimnazial, cei de a VII-a, a VIII-a, şi de liceu. Cel mai receptiv liceu a fost «Meşotă». Copiii au văzut proiectele, după ce noi i-am pregătit ca evaluatori şi au evaluat lecţiile. Pot să spun că au fost excelenţi, au evaluat mai bine decât mine chiar. Ei s-au centrat pe activitatea înregistrată, nu s-au încurcat cu obiective, strategii”, a mai spus Emilia Sinov, fostă şefă a Casei Corpului

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 7 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°