Horia Ghibuţiu: „Poate era cazul ca Mircea Geoană să înţeleagă faptul că Traian Băsescu îi transmitea următorul mesaj: pesedistul nu-l va bate în turul decisiv al prezidenţialelor, din poziţia de simplu candidat, pe preşedintele-candidat”.
Ca orice om interesat de politichia din ţara asta, chiar am aşteptat să văd modul în care avea să sancţioneze preşedintele Traian
Băsescu declaraţiile lui Mircea Geoană. Acesta trâmbiţase electoral, în ziua euroalegerilor, că se retrage din CSAT.
Nu ştiu dacă preşedintele a auzit de zicerea conform căreia răzbunarea e un fel de mâncare ce se consumă rece, dar aşa a acţionat. A tăcut sugestiv duminică, preferând - decât să dea imediat o replică unei luări de poziţie care, până la urmă, era una atac direct - să dea un mesaj descifrabil ieri: spre deosebire de al doilea om în stat, primul nu perturbă procesul de vot şi, mai ales, nu polemizează sub zodia impulsului, ci ulterior şi doar pentru că românii ar aştepta explicaţii de la Domnia Sa.
Aţi putut urmări ieri, în direct - la emisiunea „Evenimentele zilei”, pe care ziarul nostru o realizează în colaborare cu B1 -, „foarte scurta declaraţie legată de intervenţiile publice ale domnului preşedinte al Senatului, Mircea Geoană”. Aşa cum am opinat şi ieri, în timpul dezbaterilor găzduite de studioul aflat în redacţia EVZ, prea scurtă n-a fost intervenţia preşedintelui.
Redusă a fost mai degrabă a doua parte, de aproximativ patru minute, a discursului, în care Traian Băsescu a bătut şaua ca să se priceapă limpede al cui este apanajul desemnării comisarului european. A fost un alt prilej de a-l pune la punct pe Mircea Geoană, care fusese extrem de tranşant la şedinţa de ieri-dimineaţă a coaliţiei: „PSD a câştigat, PDL a pierdut, vă salutăm din mers”.
Ei, tot din mers a părut că-l salută şi preşedintele. Explicându-i riv