La etajul VII locuia familia Şugubeaţă. Nume care te face să zâmbeşti, chit că situaţia nu era deloc roz. Pe doamna Şugubeaţă – hai să convenim să îi domnim pe toţi, că aşa-i frumos – nu am văzut-o decât în două ipostaze: ori cu copil la sân, ori gravidă. Ajutată de micuţul domn – un ţigan cam de un metru şaizeci şi cinci –, şugubeaţa a făcut 11 copii.
Erau adventişti, aşa că avortul le era interzis de două ori, o dată de regimul comunist, o dată de sectă. Şi, cum avortul e păcat şi abţinera imposibilă, oamenii creşteau, se înmulţeau şi stăpâneau scara blocului. Ajutaţi de o altă familie asemănătoare, dar asta e altă poveste. Când se punea armata de copii pe mers cu liftul sau pe alergat între etaje, îţi trecea orice chef de viaţă. Iar etica şi echitatea socialistă ziceau că ei, fiind chiriaşi la stat, care va să zică, plătitori de un pospai de bani pe lângă proprietarii din bloc, nu trebuie să plătească vreo cotă parte din reparaţia liftului, nici din curăţenia mare a scării.
Pentru ei plătea "statul", adică proştii ăilalţi, care urcau pe jos când hoardele de copii needucaţi ale unor chiriaşi stricau liftul şi făceau pipi în el.
Familia Şugubeaţă primea frecvent pachete din SUA, de la fraţii adventişti. Haine second-hand, cafea, ţigări şi mărunţişuri. Lucruri pe care le vindeau şi, astfel, îşi făceau rost de un supliment de bani, peste cei o grămadă primiţi de la statul comunist ca alocaţii pentru copii. Cred că, în total, aveau bani mai mulţi ca alţii, care se dădeau domni. Cu copiii cheltuiau te miri ce, nu meditaţii, cărţi şi alte mofturi intelectuale.
El şi ea erau oameni cuminţi, nu le puteai reproşa nimic. Nu aveau scule de muzică să urle "Fraţii Peşte" în bloc, nu se băteau. Biata de ea, aproape că nu mai avea dinţi de la atâtea sarcini, iar el venea liniştit de la fabrică, unde era strungar, şi nu
