Directorii spitalelor au discutat despre modalitățile prin care s-ar putea îmbunătăți relația dintre pacienți, medici și asistente.
În prima săptămână a lunii iunie, Direcția de Sănătate Publică Bihor a desfăşurat o acţiune pentru îmbunătăţirea managementului spitalicesc. Toţi managerii spitalelor din judeţul Bihor au participat la o întâlnire de lucru, în cadrul căreia au hotărât să se axeze mai mult pe nevoile pacienților.
"Comunicarea este o problemă majoră în cadrul activităţii din spitale, fapt evidenţiat şi de chestionarele de satisfacţie a
pacientului aplicate în ultima perioadă de spitale, DSP şi CAS. DSP Bihor a propus organizarea de cursuri de comunicare pentru personalul medical din unităţile spitaliceşti.", informează Dr. Ţîrţ Dorel, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.
Fără internări inutile
Se vizează intensificarea colaborării cu medicii de familie şi furnizorii de servicii medicale prespitaliceşti (centre de permanenţă, serviciul de ambulanţă furniori de îngrijiri medicale la domiciliu) pentru a se putea trata cazurile fără complicaţii, evitând internările inutile şi aglomeraţia de la structurile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor (UPU
şi/sau CPU). S-a atras atenţia managerilor asupra scurtării timpului de ajungere la caz în situații de urgențe.