La o zi după încheierea scrutinului, preşedintele PSD, Mircea Geoană, îl acuză pe „baronul" de Constanţa, Radu Mazăre, că nu s-a implicat deloc în campania pentru europarlamentare şi că nu a mobilizat electoratul la vot
„Ce înseamnă să mă implic? Lumea s-a obişnuit să obţinem 50% din voturi, ori 50% obţii cu lideri puternici. Când am candidat uninominal, cum a fost la parlamentare, am obţinut 50%", i-a replicat Mazăre şefului Geoană. Vinovat de eşecul prezentat de Geoană este şi şeful de campanie la nivel judeţean al PSD, Nicuşor Constantinescu.
După scandalul începutului de campanie legat de componenţa listei PSD pentru europarlamentare şi tensiunea acumulată între preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi edilul constănţean, Radu Mazăre, era de aşteptat ca, la finalizarea procesului electoral, şeful cel mare să-l taxeze pe cel care a contribuit la câştigarea la limită a euroalegerilor, cu puţin peste un procent faţă de PD-L. Rezultatele pe judeţe la europarlamentarele de duminică au arătat că problemele au apărut chiar în rândul filialelor PSD conduse de baronii locali „electorali".
După ce, ieri, Geoană şi-a felicitat organizaţiile din ţară care au făcut o figură bună la scrutinul de duminică, a venit rândul celor care s-au clasat sub aşteptările partidului. Considerată drept una dintre cele mai puternice organizaţii din ţară, filiala de la Constanţa a PSD a fost cap de listă la capitolul eşecuri. Practic, intenţia preşedintelui PSD în urma acestui discurs a fost mai degrabă taxarea acelor organizaţii apreciate drept foarte puternice care au dat rateuri în 7 iunie.
Neimplicarea l-a costat 80.000 de voturi
„Constanţa este o dezamăgire", a declarat Geoană, potrivit ZIUA, în urmă cu două zile, care a calificat scorul obţinut de filiala lui Mazăre ca fiind descurajator pentru o „organizaţie puternică atunci când se mobilizea