Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măicuţele de la Bistriţa riscă amenzi pentru poluare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 iunie 2009 ·

Tone de moloz şi deşeuri din construcţii au fost depozitate de măcuiţele de la Mănăstirea Bistriţa pe malul şi în albia râului Bistriţa, chiar la intrarea în cheile Bistriţei, din Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Sursa: Nicoleta Ene

Molozul provine de la fostul dispensar medical al bisericii, construit în anii´40 şi pe care stareţa Mănăstirii Bistriţa l-a demolat fără a avea autorizaţie. Ulterior, a obţinut retroactiv de la primăria comunei Costeşti, autorizaţia de demolare, dar şi acordul tacit de a arunca tonele de moloz pe domeniul public.

Stareţa Mănăstirii Bistriţa îşi justfică gestul prin faptul că nu au ştiut că încalcă legea şi că a vrut să facă un bine săracilor, care ar fi putut recupera cărămida bună. Nici reprezentanţii primăriei, care ar fi trebuit să ia măsuri, nu consideră că ar fi vorba despre o ilegalitate.

„Nu este ilegal, de ce să fie ilegal? Este un depozit temporar, pe care am zis că îl săltăm de acolo cu oamenii primăriei în câteva zile. Îl ridicăm şi cu asta gata. Ce atâta scandal pentru că au aruncat maicile deşeurile pe domeniu public. Eu consider că nu este ilegal, au vrut să facă un bine săracilor”, susţine viceprimarul comunei Costeşti,Tom Peştereanu.

Sancţiuni de 10.000 de lei

Reprezentanţii Episcopii Râmnicului le îndeamnă pe măicuţele de la Bistriţa să respecte mai mult natura. „Nu este bine ce au făcut. Biserica propovăduieşte simbioza dintre om şi natură şi dacă faci rău naturii aceasta se răzbună. Am să le cer să facă curat în zonă,” spune Emilian Groşenoiu, vicar Episcopia Râmnicului.

Comisariatul Regional de Mediu Vâlcea şi Apele Române Vâlcea s-au autosesizat în legătură cu depozitele neautorizate de pe râul Bistriţa.

„Este ilegal şi foarte urât ce au făcut într-o zonă turistică deosebită. Le-am dat termen o zi să ridice depozitele de pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum o ora
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 3 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

10°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°