Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: „Să redescoperim viaţa romană de la Drobeta”

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iunie 2009 ·

Începând de astăzi, Muzeul Regiunii Porţile de Fier, implementează un proiect în cadrul căruia 40 de elevi severineni vor da viaţă, până la toamnă, timpurilor apuse în urmă cu 2.000 de ani.

Până în data de 30 septembrie 2009, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, având ca parteneri Consiliul Judeţean Mehedinţi, Asociaţia Pro-Mehedinţi şi Palatul Copiilor Severin, implementează proiectul Şcoala de Vară „Să redescoperim viaţa romană de la Drobeta”.

Proiectul este finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi are o valoare de aproximativ 20.000 lei. Prin acest proiect, conducerea muzeului îşi propune familiarizarea copiilor, dar şi a publicului larg cu valorile civilizaţiei romane de pe teritoriul actual al României, încurajarea cunoaşterii trecutului şi promovarea elementelor de civilizaţie antică romană, dar şi implicarea tineretului în manifestări cu caracter practic, care presupun activităţi conexe arheologiei experimentale.

Patru ateliere în castrul roman

Având ca principal obiectiv cunoaşterea artei şi civilizaţiei romane, proiectul urmăreşte realizarea unui atelier de lucru privind îmbrăcămintea romană, un atelier de lucru privind podoabele romane, unul privind dansurile romane, dar şi a unui atelier de lucru privind teatrul roman. „În prima fază vor participa 80 de elevi, din care vom selecţiona 40. Aceştia vor urma să fie împărţiţi în patru grupuri, în funcţie de aptitudini. Fiecare grup va lucra în cadrul unui atelier”, a declarat directorul muzeului, Sorina Matacă. La finalul celor trei luni de vară, în urma lucrărilor copiilor, vor fi realizate două albume. Unul va reprezenta îmbrăcămintea romană, altul podoabele romane.

„Ca o moutate, vom confecţiona 40 de costume romane în urma lucrărilor copiilor, acestea urmând a fi prezentate într-o paradă a costumelor romane ce se va desfăşura în luna septembrie”, mai spune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 48 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 31 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 35 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°