Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Ion Stan are grijă de locatarii de la bloc

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iunie 2009 ·

Bărbatului i-a plăcut mereu să aibă grijă de oameni, să îi sfătuiască şi să îi ajute. S-a preocupat, pe rând, de interesele angajaţilor, ale şomerilor şi ale locatarilor de la bloc.

În timpul şcolii pe care a urmat-o departe de casă, tocmai la Arad, a lucrat ca pedagog la căminele de elevi din campus, cu banii câştigaţi reuşind să se întreţină. După terminarea cursurilor, timp de aproape doi ani de zile a fost angajat la o societate româno-libiană, în pustiul Sahara, unde se ocupa de sistemul de irigaţii pentru culturile de zarzavaturi care se făceau în anumite zone.

Şef de sindicat

În anul 1989, a fost ales în sindicatul societăţii Petrobrazi unde lucra în perioada aceea, iar pe urmă a devenit vicepreşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Prahova-filiala CNSLR Frăţia.

I-a plăcut să ajute oamenii şi să lupte pentru drepturile lor, în 1994 înfiinţând Liga Judeţeană de Întrajutorare a Şomerilor, care se ocupa de reconversia profesională a celor rămaşi fără un loc de muncă. Activitatea ligii a fost apreciată şi susţinută inclusiv de lideri de sindicat francezi, după cum spune Ion Stan.

A înfiinţat UAP

Tot în anul 1994, Ion Stan a creat Uniunea Asociaţiilor de Locatari care după 1996 şi-a schimbat denumirea în Uniunea Asociaţiilor de Proprietari. „Ideea acestei uniuni a plecat de la faptul că unii directori de regii nu prea iubeau aşa sindicatele şi negociau direct cu asociaţiile de proprietari. Iar aceste asociaţii avea un sistem haotic de funcţionare, săptămânal intram în posesia datelor unor experţi din care reieşea că zece administratori sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu sau chiar delapidări” îşi aminteşte Ion Stan.

Perioada de început în fruntea asociaţiilor de proprietari a fost una foarte grea pentru acesta: „Erau foarte multe dosare de delapidări la început şi unele dintre acestea de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°