Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stâlpul din intersecţie rămâne pe poziţie

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 10 iunie 2009 ·

* la o săptămână după ce a fost montat, încep să iasă la iveală motivele pentru care e nevoie de el acolo * una dintre ipoteze: se pare că de vină ar fi hoţii de fier vechi, care ar vrea să fure cablurile de cupru ale reţelei electrice pentru troleibuze!

Traficul din intersecţia Căii Galaţi cu Bdul Dorobanţilor a revenit la normal, după ce s-a terminat asfaltarea părţii carosabile şi s-au repus în funcţiune semafoarele. Lărgirea intersecţiei are efecte benefice asupra fluenţei circulaţiei auto. Rămâne, însă, problema stâlpului "înfipt" chiar în mijlocul Bdului Dorobanţilor, ce le apare în faţă şoferilor care vin dinspre Galaţi. Primăria ne-a informat că, deocamdată, acesta va rămâne exact în locul în care se află. Trebuie remarcat, totuşi, că, după ce a fost vopsit şi semnalizat corespunzător, stâlpul respectiv pare mai puţin periculos pentru trafic. Reamintim că stâlpul a ajuns acolo ca o soluţie tehnică de moment, impusă de faptul că, pentru mărirea intersecţiei, era nevoie să se mute cu câţiva metri, de-o parte şi de alta, cei doi stâlpi principali de susţinere a firelor electrice. Crescând distanţa dintre aceştia, cablurile ar fi făcut "burtă", fiindcă sunt destul de multe şi grele. Greutatea acestora este dată şi de prezenţa liniei electrice pentru troleibuze, montată în urmă cu câţiva ani, dar nefolosită nici până în zilele noastre. De ce este nevoie ca aceasta să rămână pe poziţie, făcând necesară montarea unui stâlp exact în mijlocul intersecţiei? Răspunsul, aşa cum ne-a fost el oferit de o sursă destul de credibilă din cadrul "Braicar", este destul de frapant: societatea de transport în comun evită să dea firele de cupru jos de pe stâlpi de teamă că acestea ar putea fi furate de hoţi specializaţi în valorificarea fierului vechi. În consecinţă, "Braicar" le lasă pe poziţie şi, dacă are nevoie de câţiva metri de cablu, se serveşte direct din reţeaua

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 43 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 17 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 3 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Focar de rabie la vacă, într-o localitate din Botoșani. Măsuri urgente luate de autorități

Botosani News acum 30 minute
Un focar de rabie la o bovină din comuna Hudești a fost confirmat de autorități. Prefectul județului, Dan Nechifor a convocat vineri o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implem

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°