Bulevardul Elisabeta te poartă spre Cişmigiu cu promisiunea unui moment de linişte, lângă lac. Porţiunea de drum dintre Universitate şi parc a adunat contraste şi nostalgii, pe care ţi le serveşte fără ocolişuri într-o după-amiază oarecare de iunie.

1 /. În aerul cald se împletesc în proporţii schimbătoare mirosul de urină din preajma clădirilor în ruine şi praful bulevardului care geme sub greutatea maşinilor de la semafor. Ziduri pătate cu sprayurile "artiştilor de stradă" stau lipite de vitrine imaculate de sticlă. După ce ai trecut de Cercul Militar, trotuarul se îngustează. Două linii galben-portocalii fac loc bicicletelor, umbrele colorate feresc de soare cutiile frigorifice de la un chioşc înfundat. "Cinematograful Bucureşti prezintă", anunţă panourile din dreptul umbreluţelor. Însă, mai jos, câteva litere din hârtie rezumă drama cinematografelor de pe bulevard: "Numai la cinema Corso". Fiindcă numai Corso mai funcţionează pe bulevardul Elisabeta, cunoscut drept "fostul bulevard al cinematografelor". Prin geamul spart se vede culoarul spre sala de cinema. Urmele de afişe şi săgeţile care îndrumau spectatorii au rămas asemeni unor amintiri dureroase la care nu poţi renunţa. Uşile duble, cu geamuri înalte sunt închise cu lacăt din 2004, atunci când a rulat ultimul film la Cinema Bucureşti.

Două bilete la film pe un tricou

La cinematograful Festival, situat la câţiva paşi distanţă, "programul viitor" anunţă de fapt spectacolul de la cinema Patria. Uşi asemănătoare, cu sticlă spartă, prinse în pereţi murdari, coloraţi cu litere schimonosite. După un magazin cu vitrine mari şi luminoase, siluetele de plastic ale unui magazin de haine sunt scoase până aproape de trotuar. Tricouri galbene, tricouri verzi, tricouri roşii. Într-un interval de câteva minute, cel puţin zece persoane caută chilipiruri printre zecile de ţesături colorate. Puţ