Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza de participante la udatul nevestelor din Hodac

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 10 iunie 2009 ·

Ca în fiecare an, în a doua zi de Rusalii, tinerii de pe Valea Gurghiului s-au adunat la podul Hodacului pentru a sărbători „Udatul nevestelor”. Chiar dacă hodăcenii se străduiesc să păstreze tradiţia si 24 de sotii proaspat casatorite din comuna au fost invitate la sarbatoare anul acesta, doar un sfert din femeile maritate au venit la joc si au fost udate in apa Gurghiului.

Explicatia e foarte simplă, o parte din proaspetele neveste nu au invatat jocul, iar celelalte au fost la bal cu o seara inainte, unde au petrecut până la primele ore ale diminieţii şi au fost prea obosite să mai joace. Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Judeţean Mures, primăria şi consiliul local Hodac, iar gazda a fost viceprimarul comunei Hodac, Ioan Feier, care l-a înlocuit pe primarul Valentin Iacob datorită faptului că în această perioadă acesta însoţea un grup de dansatori din localitate în Franţa unde au fost invitaţi pentru un schimb de experienta cultural. Conform organizatorilor, la sărbătoare au luat parte peste 4.000 de spectatori curioşi şi dar si comercianţi care au sufocat din pacate aceasta tradiţie de sute de ani a comunei cu kitsch-uri ieftine si chinezarii. Evenimentul a avut un buget de criză, de doar 5.000 de lei suportat de la bugetul local, Consiliul Judeţean şi de cativa sponsori. Moderatorul spectacolului folcloric susţinut de Ansamblul „Mureşul” a fost interpretul de muzică populară Doru Pop, iar capetele de afiş ale sărbătorii au fost interpreţii Aurel Tămaş şi Leontina Pop. „Udătorii” din sat au jucat toate fetele măritate până la Rusalii, iar târgul de răscumpărare a nevestelor a fost făcut de viceprimarul comunei în contul soţilor disperaţi. „Vrem sa ducem mai departe acest obicei frumos, dar acum nu mai e ca pe vremuri. Azi târgul de răscumpărare a nevestelor se face pe o ladă de bere, un gratar, o parte din salariu si un kilogram de tuica”, a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 41 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 45 minute
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°