În deceniul din urmă, construcţiile au fost în fruntea tracţiunii economiei româneşti. Nici nu este de mirare. Peste tot în lume, construcţiile sunt un piston important când nevoia de locuinţe este mare şi veniturile populaţiei sunt în creştere rapidă.

La noi, în plus, intrări masive de capital - ca efect al aderării la uniune, liberalizării depline a contului de capital şi perspectivei de convergenţă - au accentuat miza pe acest domeniu. Cele mai multe dintre investiţii au fost orientate către sectorul care depinde de cererea de consum (comerţ) şi rezidenţial.

Din păcate, infrastructura de bază (autostrăzi, poduri, căi ferate) au beneficiat în măsură prea mică de aceşti bani. Dar nu vreau să dezvolt această temă acum. În schimb, vreau să exprim un punct de vedere privind programul "Prima casă" (PC), care urmăreşte să sprijine construcţiile, ca industrie conducătoare în economia autohtonă.

Este de spus, în primul rând, că mersul economiei, în continuare, depinde enorm de stabilizarea situaţiei în Europa, de stoparea declinului economic. Fiindcă este aproape imposibil ca noi să "ne tragem de cozondraci", să învingem forţa gravitaţională a recesiunii prin mijloace proprii. Să nu omitem că România are o constrângere bugetară (izvorâtă în largă măsură din cea a dezechilibrelor externe) pe care alte economii, care fac parte din zona euro, nu o suferă.

Programul PC va avea putere de tracţiune mai semnificativă cu cât mai mult din resursele antrenate (stimulate prin garanţii de stat şi disponibilitatea băncilor de a acorda împrumuturi la dobânzi diminuate) se va îndrepta către construcţia de noi locuinţe. Dacă banii se vor îndrepta covârşitor către locuinţe deja existente, şansele de stimulare se vor reduce considerabil.

Dacă, de exemplu, mulţi bani s-ar duce către achiziţia de locuinţe vechi am asista practic