La Vaslui, in plina criza economica, furnizorul de gaze naturale stoarce bani de la abonatii casnici, obligandu-i sa inlocuiasca racordurile flexibile ce leaga centralele de apartament la teava de gaze, desi acestea sunt in perfecta stare de functionare. Oamenii se plang ca sunt santajati cu sistarea gazelor daca refuza inlocuirea. Societatea are in plan inlocuirea a peste 7.000 de racorduri flexibile, la un pret de circa un milion vechi bucata . Asta inseamna "numai" sapte miliarde de lei vechi in buzunarul Gaz-Est, ca doar e criza si e mare nevoie de bani. Daca traiesti in Vaslui, esti victima garantata a crizei economice. In acest oras, in care banii sunt cu "ciubotele rosii", nu numai ca nu poti aduna ban pe ban, dar nu mai esti lasat nici sa supravietuiesti. Daca faci economii la apa, iti apare pe factura ca ai de plata si pierderile din retea. Daca reduci consumul la caldura, te poti trezi ca ai de achitat agentul termic de pe coloana comuna. Daca reduci consumul la gaze, furnizorul gaseste, din senin, motive sa schimbe cate un robinet, un niplu, un "olandez" sau un "cot". Altfel spus, facturile la utilitati reprezinta un adevarat calvar din cauza sunt "umflate" taman cand te astepti mai putin. Mai mult, am putea spune ca exista un "plan local" de a pune presiune pe buzunarele noastre, in functie de sezon. Toamna incep sa se umfle facturile la apa, iarna - la caldura, iar vara - la gaze. Asadar, fiind cald afara, e randul societatii furnizoare de gaze naturale sa ne stoarca de bani. In utlimele zile, tot mai multi vasluieni s-au plans de abuzurile Gaz-Est SA. Oamenii spun ca, desi au redus consumul la gaze pentru a economisi ceva banuti, sunt nevoiti sa scoata din buzunar mai mult decat plateau de obicei pentru ca societatea inlocuieste, desi nu era nevoie, racordurile flexibile ce leaga centralele de apartament la teava de gaze. Consumatorii sustin ca nu li se