Emotia lui Traian Basescu, duminica seara, dupa ce a aflat ca fiica sa avea, potrivit exit-poll-ului, procentele necesare pentru a fi europarlamentar, a fost, cu siguranta, sincera. Era emotia profunda a unui tata, stingher in pragul unei usi, nestiind daca sa intre sau nu, fara lacrimi, dar si fara cuvinte, asistand la primul succes major al copilului sau.
Pentru Traian Basescu, Elena nu este nici EBa, nici pipita, nici macar europarlamentar, este fiica lui, imensa slabiciune a unui barbat altfel extrem de dur, iar tatii de fete inteleg, cu siguranta, cat de profund si devastator este acest sentiment.
Atat doar ca, spre deosebire de toti tatii de fete din aceasta tara si de imensa majoritate a tarilor de fete din intreaga lume, Traian Basescu este si presedinte de tara, iar, spre imensul lui ghinion, dragostea de tata a intrat in confruntare directa cu interesele politicianului de mare anvergura. Si a invins.
Nu cred ca Traian Basescu a dorit si a incurajat candidatura fiicei sale, ba sunt convins ca a incercat sa o opreasca, insa nu a reusit sa se impuna. Nu a vrut, nu a putut (nici macar nu mai conteaza) sa inhibe aspiratiile fiicei sale care ii amenintau grav cele mai importante proiecte politice.
Impotriva lui a actionat si slugarnicia partidului, pe care, ce ironie a sortii, tot el a cultivat-o. Lideri importanti ai PD-L au crezut ca-si sporesc cotele in fata presedintelui daca ii incurajeaza Elenei aspiratiile, pana cand aceasta chiar a ajuns sa creada ca merita sa faca politica la cel mai inalt nivel.
Iar dupa ce fata a intrat in cursa, tatal topit nu avea cum sa o lase de izbeliste, asa ca i-a facilitat victoria, in defavoarea presedintelui. Tatal e fericit si emotionat. Presedintele ar trebuie sa fie trist si ingrijorat pentru ca efectele satisfacerii ambitiilor Elenei sunt serioase, atat la nivelu
