Multi parinti se simt frustrati si nelinistiti din cauza ca nu isi inteleg propriii copii, ajunsi la varsta adolescentei. Se tem sa ii lase complet independenti pentru ca stiu cat poate fi de riscant. Dar care este limita pana la care pot fi ei controlati si, mai ales, cum?

Cateva sfaturi de specialitate ne ofera psihologii consultati de site-ulParenting A Teenager, dedicat parintilor.

Doua sunt atitudinile pe care le adopta de obicei parintii: unii incearca sa recastige controlul pierdut si sa il mentina, altii incearca sa isi imbunatateasca relatia cu copiii si sa o fundamenteze mai mult pe incredere.

Control maxim

Un mod de a recapata, cel putin aparent, controlul asupra unui adolescent este acela de a introduce restrictii si de a fi foarte ferm in respectarea lor. In unele cazuri, merge si asa, dar in cele mai multe nu.

Mai probabil este insa ca adolescentul sa se razvrateasca si mai tare sau, daca nu, sub masca obedientei si a cuminteniei sa inceapa sa minta, sa se ascunda de familie, iar in cazuri extreme chiar sa fuga de acasa.

Bombardandu-l cu intrebari, violandu-i permanent intimitatea, parintele nu va face decat sa il indeparteze si mai mult de el pe propriul sau copil, care va ajunge sa numere cu nerabdare zilele pana implinirea majoratului.

Pe de alta parte, restrictiile foarte severe, lipsirea de orice libertate in a lua propriile decizii, critica fara limite in caz de esec, vor conduce la formarea unui adult lipsit de personalitate si de initiativa proprie, dar plin de complexe.

Incredere nelimitata ?

Sunt insa si parinti care aleg drumul mai greu dar mai sigur al increderii reciproce. Acestia isi propun sa construiasca pas cu pas o relatie solida si durabila cu copiii lor, care sa reziste si dupa ce astia vor porni singuri in viata.

Chi