Elena Basescu a fost cel mai mediatizat candidat in campania electorala pentru euro-parlamentare. Evoluind intre gafe si platitudini, candidata care se doreste personificarea spiritului tinar, a beneficiat de o campanie electorala bine pusa la punct in care singura vulnerabilitate a fost propria sa persoana. E oare important sa se vorbeasca despre acest candidat pitoresc, pe fondul unei campanii mediocre?

Importanta nu este domnisoara Basescu in sine ci ceea ce pretinde ca simbolizeaza. De ani de zile, tinerii din Romania nu s-au putut identifica cu mai nimeni, in spatiul politic de acolo. De aceea multi nici nu voteaza. Clasa politica a nascut “cadre” tinere, formate la frontiera dintre regimuri si educate sa serveasca casta ridicata la putere. Intre ei, pe rind, un Petre Roman sau un Adrian Nastase sau un Mircea Geoana, care au beneficiat de culoare de start favorabile si in timp au fost vagi pete de culoare, puse pe o pinza in care domina cenusiul tovarasesc.

Tinerii post-comunisti s-au dovedit obedienti mostenitori ai traditiei: oportunisti, cameleoni politici, forme fara fond. Reformatori reali nu au fost. Nu i-a lasat nici sistemul, dar nu i-a impins nici formatia sau instinctul. Ei si-au inselat generatia, pretinzind ca sint ceea ce nu erau. Ceva i-a unit. Constiinta faptului ca orice s-ar intimpla tot ei vor cadea in picioare. Asta i-a invatat revolutia din Romania, care s-a debarasat de Ceausescu si a oferit partituri noi si mai profitabile, multor actori din trupa sa. Ideea “indiferent ce facem, tot noi cistigam” s-a perpetuat. “Ii mai pacalim o data” a devenit reteta invingatoare. Asta a fost modelul de ascensiune pe care l-au avut in fata ochilor tinerii care de-abia se formau.

Partidele politice au lasat putin loc tinerilor de valoare si bine pregatiti sa ajunga la virf. Altfel cum s-ar fi putut perpetua unii si aceasi me