Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii din Ernei vor avea statie de epurare a apei

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 10 iunie 2009 ·

Consiliul Local din Ernei pregateste doua proiecte de finantare din fonduri europene în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, în cadrul Programului PNDR, masura 332, sesiunea 15 iunie. „Primul proiect este unul integrat, în valoare de circa 3 milioane de euro, în care este inclusa reabilitarea si asfaltarea unor strazi si trotuare din Ernei, lucrari de reparatii la Gradinita cu Program Prelungit din Ernei si reabilitarea Caminului cultural din Caluseri. De asemenea, în proiect este prevazuta si introducerea apei potabile în Caluseri, întrucât am forat si am gasit apa de calitate la 130 de metri adâncime”, a declarat Janosi Ferenc, primarul comunei Ernei. Acesta a explicat ca un factor esential în reusita proiectului îl reprezinta realizarea unei statii de epurare a apei. „La sedinta de Consiliu Local din 13 mai 2009 am dat avizul pentru achizitionarea unui imobil si a unui teren arabil extravilan, situat în apropierea pârâului Caluseri, în suprafata de aproximativ 1.600 metri patrati, în scopul construirii unei statii de epurare. Proiectul este pregatit în proportie de 95% si îl vom depune în zilele urmatoare”, a adaugat primarul.

Cel de-al doilea proiect pregatit de edilii din Ernei este unul intercomunitar, realizat tot în cadrul Masurii 322, prin intermediul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) Ernei – Gornesti. „Proiectul are o valoare de circa 7 milioane de euro, bani cu care vom finanta reabilitarea Caminului cultural si Gradinita cu Program Prelungit din Dumbravioara, reabilitarea si asfaltarea unor strazi din Dumbravioara si Caluseri”, a spus Janosi Ferenc, care a explicat si cum vor fi împartiti banii între comunele Ernei si Gornesti. „Comuna noastra va beneficia de 3 milioane de euro, iar restul de 4 milioane de euro vor fi primiti de administratia din Gornesti, desigur daca proiectul va fi aprobat în vederea finantarii”, a conchis

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum 56 minute
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum o ora
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°