Criză economică a devenit un motiv suplimentar pentru care tradiţionala împărţire a politicii în stânga-dreapta nu mai funcţionează ca în trecut. Gândirea economică nu îşi mai permite sectarisme.
La ordinea zilei e pragmatismul. Criza creează probleme sociale peste tot, deci, orice guvern, inclusiv cele de dreapta, trebuie să aplice politici de susţinere socială. Dar tot criza loveşte în întreprindere. Din aceste lovituri se naşte şi şomajul, dar apare şi reducerea veniturilor la bugetele centrale sau locale.
Cred că, după epuizarea inevitabilelor discuţii despre absenteism şi cauzele lui, merită să aruncăm o privire mai atentă şi asupra rezultatelor acestor alegeri, la nivel european. Într-un plan aparent formal, nu par să se fi schimbat foarte multe lucruri. Popularii continuă să aibă grupul cel mai numeros, socialiştii sunt în continuare în poziţia a doua, urmaţi de liberali. Dar, dincolo de cifre, direcţiile politice tradiţionale evoluează, se modifică, au loc schimbări chiar în interiorul "marilor familii". Iată, dreapta e din ce în ce mai fragmentată şi din ce în ce mai dificil de definit. Grupul popular, dominant, e aproape imposibil de caracterizat în termenii politologiei clasice, pentru că simplul concept de "conservatori" nu se mai potriveşte. Conservatorii britanici, de pildă, au decis că nu se mai regăsesc în grupul popular, pe care l-au şi părăsit.
De fapt, componenţa PPE merge de la creştin-democraţia tradiţională până la socialişti cu tenta liberală sau liberali socializanţi (depinde din ce direcţie priveşti lucrurile). Găseşti dreapta şi la liberali, fireşte, dar şi în zona independenţilor. Şi mai găseşti în Parlamentul de la Bruxelles o nouă dreaptă, fortificată după alegerile de duminică: cea extremă.
Iată aici o primă problemă cu care grupul eurodeputaţilor români s-ar putea confrunta. Extrem
