Rata anuala a inflatiei a coborat in mai la 5,95%, in conformitate cu estimarile analistilor, de la 6,45% in aprilie, pe fondul ieftinirii alimentelor si cresterii temperate a preturilor la marfuri nealimentare si servicii, arata datele publicate miercuri de Statistica si citate de NewsIn.
Un nivel atat de scazut al ratei anuale a inflatiei nu a mai fost atins din august 2007, cand indicele anual al preturilor de consum a fost de 4,96%.
Analistii estimau ca rata anuala a inflatiei a coborat in mai in apropiere de 6%, mizand pe o crestere lunara a preturilor cuprinsa intre 0% si 0,2%.
Datele Institutului National de Statistica (INS) arata ca, fata de luna anterioara, preturile de consum au crescut in mai cu 0,01%. Preturile marfurilor alimentare au scazut cu 0,05%, marfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,03%, iar tarifele la servicii au urcat, in medie, cu 0,11%.
De la inceputul acestui an, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au o pondere de 37,58%, marfurile nealimentare 44,05%, iar serviciile cantaresc 18,37%.
Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate in mai la fructe proaspete (2,31%), legume (2,02%) si miere de albine (1,25%), insa cele mai multe produse alimentare s-au scumpit nesemnificativ sau s-au ieftinit, potrivit INS.
Pe partea de marfuri nealimentare, pretul la autoturisme si piese de schimb a continuat sa scada in mai, cu 0,26%, gazele s-au ieftinit cu 2,57% iar energia electrica cu 0,89%. La servicii, chiriile au scazut, in medie, cu 0,22% in mai, dar au urcat cu 2,77% de la inceputul acestui an.
Cresterea medie a preturilor de consum din intervalul mai 2008 - aprilie 2009 fata de precedentele 12 luni - indicator care conteaza in criteriile nominale de convergenta la zona euro - a coborat in mai la 7,2%, de la 7,4% in