Numărul mamelor minore este în creştere. Aproape 50 de minore din judeţ au devenit anul acesta mămici. Protecţia Copilului spune că o cauză este lipsa de informare a adolescentelor. Tot mai multe adolescente devin mămici, în judeţul Dâmboviţa. Cifrele puse la dispoziţie de autorităţile responsabile de protejarea copiilor arată o creştere de 20% a numărului de mămici minore, în primele cinci luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
“În perioada 1 ianuarie - 1 iunie 2008 au fost înregistrate 39 de mame minore, iar în aceeaşi perioada a acestui an, 49 de mame minore, dintre care nouă asemenea mămici au fost sub 15 ani. Se observă o creştere a numărului mamelor minore din cauza lipsei de informare, a lipsei de educaţie”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.
Adolescentele nu-şi părăsesc copiii
Chiar dacă au dat naştere unor prunci la vârste fragede, adolescentele mămici nu şi-au părăsit bebeluşii. Nouă fete devenite mămici au 14 ani, iar tăticii sunt şi ei minori.
“În general, sunt crescuţi în familie, nu îi părăsesc”, a declarat Cerasele Gurgu, consilier la DJASPC.
“S-a întâmplat să rămân însărcinată. La început, mi-a fost frică să le spun părinţilor. Nu m-am protejat pentru că am crezut că nu mi se va întâmpla tocmai mie, iar prietenul meu mi-a zis că va avea el grijă. Până la urmă, au aflat şi ai mei. Acum copilul creşte lângă mine şi mă ajută părinţii, pentru că altfel nu m-aş descurca”, a declarat o mămică din Dâmboviţa în vârstă de 17 ani, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.
13 bebeluşi părăsiţi în spital
În schimb, au fost părăsiţi, de la începutul anului, 13 copii în spitale. Aceştia au fost daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti. Numărul abandonurilor es