Încep să cred că sînt iremediabil tîmpit şi nu mă plac deloc. Nu mai înţeleg absolut nimic din ce se petrece în jur. Spuneţi-mi: e sau nu e criză? Şi, de fapt, ce înseamnă „criză“? În ’29, cum observa un amic economist, se mai sinucidea unul, mai stăteai cîteva luni fără leafă, mai pierdea unul o avere la bursă; acum? Chiar nu sînt bani? Oare nu cumva bani ar fi, dar cei puşi să-i administreze sînt incompetenţi, proşti şi răi? Sau poate ăştia profită de o criză despre care nimeni nu ştie cît e de gravă ca să taie de unde oricum voiau să taie? Ei, cum care ăştia...? Lîngă mine, CEC-ul de la parterul blocului e în plină reamenajare şi înluxoşire. N-o fi costat mult, dar orişicît, pe vreme de criză declanşată, zice-se, de bănci... La Universitate, compartimentul Cercetare şi-a amenajat birouri noi şi frumoase, în fostul local al unui cămin. Asta, în timp ce noi, pentru care, pasămite, lucrează ei, nu putem derula nici un grant, pentru că nu sînt bani. Uitaţi cum a fost: În martie 2008, am depus proiecte de cercetare. Trebuia să primim rezultatele în vară. Au venit în octombrie. De atunci, ne-au tot amînat cu semnatul. Mai acum o lună, ne-au pus să facem acte adiţionale (la ce, Doamne, iartă-mă!, că nu se semnase contractul iniţial?) pentru doar jumătate – a doua – din 2009. Cuminţi, le-am făcut. Tot nu s-au semnat – nici contractele, nici actele adiţionale. CNCSIS, organismul care trebuie să vireze Universităţii banii aceştia, a decis să dea numai 27% pentru anul 2009. Atît i-a dat ministerul, zice el, atît ne dă şi el nouă. Bine, să-i credem, că de verificat n-avem cum. Dar nu dă nici măcar avansul, adică 30% din aceşti 27%, un mizilic. Aşteptîndu-l pe Godot, Universitatea ne tot cere hîrtii peste hîrtii, situaţii care să probeze că într-adevăr avem nevoie de acei bani; îşi ia, cum ar veni, măsuri de precauţie, nu care cumva să-i cerem ei, Universităţii, să aco