A devenit o regulă în istoriografia românească de a pune splendoarea Micului Paris şi bunăstarea românilor din deceniile trei şi patru ale secolului trecut pe seama succeselor industriei interbelice. Intervenţia brutală a statului, inclusiv prin naţionalizare, soldată nu doar cu confiscarea averii marilor industriaşi, ci şi cu distrugerea vieţii acestora şi a familiilor lor, ar fi contribuit la scăderea nivelului de trai al românilor pentru următoarele decenii.
Numai că adevărul se află undeva pe la mijloc. Într-adevăr, cei mai afectaţi de măsura naţionalizării au fost patronii, administratorii, deţinătorii de acţiuni la întreprinderile naţionalizate, deşi se pregătiseră în mare parte pentru ceea ce va urma.
Unii, mai prevăzători, emigraseră cu "grosul" avutului şi cu familiile. Forţa cu care guvernul şi-a promovat "măreţul act" i-a înfricoşat pe cei mai mulţi. Pe unii i-a alungat din ţară, pe alţii i-a împins la sinucidere, pe alţii i-a adus după gratii. Poporul avea nevoie de "fapte". Înfloreşte zvonistica. Toţi "inculpaţii" se întrebau: sunt sau nu muncitorii violenţi, acum că se simt "stăpâni" în fabricile "aflate în mâinile lor"? Vor fi sau nu proprietarii, foştii industriaşi trimişi la "muncă voluntară"? Funcţionarii publici din domeniul bancar şi cel al asigurărilor erau speriaţi de perspectiva lipsei unui loc de muncă adecvat pregătirii şi experienţei lor.
Exemplele de "duşmani ai poporului" umplu paginile ziarelor. "Sever şi Max Herdan", scria Scînteia, "proprietarii morii «Herdan» au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare şi câte 40.000 lei amendă pentru nedeclararea de stoc şi vânzarea de mărfuri fără factură".
Ce se întâmplă însă cu marii industriaşi?
NICOLAE MALAXA
De numele lui sunt legate primele locomotive româneşti (Fabrica a devenit după 1948 Uzina "23 August"), primele automobile
