Ştim acum cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Nume şi partide româneşti afiliate mai mult sau mai puţin firesc la unele partide europene. De dreapta sau de stînga. La noi, oricum sucim lucrurile, iese mai altfel. Dar nu pe marginea rezultatelor concrete ale votului vrem să glosăm aici şi acum. Am consemnat cu regret şi disconfort – ca să spunem elegant – multe ieşiri la rampă în aceste ultime zile de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Partidele politice şi combatanţii, aflaţi într-o dispută acerbă pentru obţinerea de voturi, au trecut de la luptele de idei şi de oferte de programe la atacuri cu baioneta. Cumva normal pînă la un punct, cumva nefiresc dincolo de un alt punct. Dacă pînă şi preşedintele ICR s-a dat în stambă ca o ţaţă de mahala, cu mîinile în şolduri, dinaintea unor simpli adversari politici, şi nu a unor duşmani de moarte, atunci ce să mai spunem? Sau aici am ajuns, la urma urmelor? H.-R. Patapievici nu a avut loc de Adrian Severin, în schimb nu i-a produs nici un frison alde Vadim-Becali-Elena Băsescu. I se pare normal şi firesc tot ce este pe placul şefului statului. Cum se numeşte asta în limbaj popular? Ura întunecă minţile şi scade luciditatea. Mai ales la gingaşele naturi intelectuale. Exemplele au fost numeroase, l-am selectat doar pe acesta tocmai pentru virulenţa sa cazonă şi pentru partizanatul umoral, în dauna unei argumentaţii judicioase. Cu atît mai mult cu cît vine din partea cea mai pupăcită, sub semnul notorietăţii publice, de către populaţia urbană sclifosită a României. Dacă personalităţile culturaliceşti de mare vizibilitate şi audienţă se comportă în acest mod incalificabil, ce pretenţii să mai avem de la politicieni sau de la staffurile lor de campanie? La război, ca la război, dar nici chiar aşa. Ba chiar un consilier prezidenţial plusează şi aduce acuze/jigniri grave, fără nici un fel de prob