Reşiţeanul îşi petrece anii de pensie într-un mod sănătos: practică sportul care l-a făcut celebru în lume pe idolul său, Ilie Năstase. Profil
Născut - 18 ianuarie 1951, Valea lui Mihai, judeţul Bihor
Educaţie - Liceul Industrial CSR din Reşiţa
Ocupaţie - Pensionar, preşedinte al Asociaţiei Sportive Tenis de Câmp Reşiţa
Familie - Căsătorit, o fetiţă
La numai şase luni şi-a pierdut tatăl, dar asta nu a făcut altceva decât să-l întărească. La doar 16 ani şi-a luat inima în dinţi şi a ajuns în Reşiţa, unde s-a angajat la Combinatul Siderurgic. Necazurile nu s-au oprit însă aici.
„La un control, mi-au fost descoperite afecţiuni cardiace grave. Doctorul mi-a spus atunci că trebuie să fac mişcare, că pot să cad pe terenul de sport, dar la fel de bine pot trăi o sută de ani. I-am răspuns că sunt un fan al lui Ilie Năstase şi că mi-ar plăcea să fac tenis. Nu pierdeam niciun meci, niciun interviu de-al lui”, povesteşte nea Sandu.
35 de ani de tenis
Alexandru Uglai a călcat pentru prima dată pe un teren de tenis la baza sportivă din cartierul Minda, foarte aproape de atelierul în care lucra ca muncitor necalificat. „Am început acolo cu tenisul, timp în care urmam şi tratamentul prescris de doctor. Nu am neglijat nici şcoala, pentru că îmi era foarte greu ca muncitor necalificat. Apoi am plecat să joc tenis cu sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa, unde se făcea performanţă. Eu nu am putut practica sportul de performanţă, dar am activat ca sparring partner. Au trecut 35 de ani de când vin zilnic la terenurile de tenis din Luncă şi pot spune că sportul ăsta mi-a salvat viaţa”, işi aminteşte, vizibil emoţionat, Sandu Uglai. Nea Sandu este şi un om discret, aşa că puţini prieteni sau foşti colegi au ştiut de problemele sale de sănătate.
Şeful care mătură tere