Dacă te stabileşti în Occident, iar după o vreme revii în România, îţi este de ajuns o lună pentru a înţelege de ce ai ales să pleci din ţară. O spune regizorul Cristi Puiu, cel care a impresionat criticii de film străini cu „Moartea domnului Lăzărescu”, dar şi cu alte pelicule care surprind mentalităţile din România postdecembristă. „La masa Adevărului”, Cristi Puiu a pus degetul pe rana societăţii în care trăim, asumându-şi totodată „păcatul naţional”: tentaţia chibiţării, împletită cu lipsa de responsabilitate. Pe de altă parte, din discursul său transpare o notă de optimism – crede în tineri şi îşi doreşte ca ei să „contamineze” clasa politică. La „punctele forte” ale românilor, Cristi Puiu mai trece şi imaginaţia. În fine, el reaminteşte de vorbele lui Petre Ţuţea – suntem la fel de talentaţi, la fel de inteligenţi ca şi celelalte popoare, dar ne lipseşte îndrăzneala.
Cel care a semnat regia filmului „Moartea domnului Lăzărescu” spune că la noi este exasperant faptul că oamenii stau pe margine şi comentează, dovedind o crasă lipsă de responsabilitate.
CARTE DE VIZITĂ
• S-a născut la 3 aprilie 1967, la Bucureşti.
• A studiat la Şcoala Superioară de Arte Vizuale din Geneva (Elveţia) – cursuri de pictură şi de film.
• A debutat ca regizor în 2001, cu filmul „Marfa şi banii”.
• Lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu” (2005) i-a adus deplina consacrare.
• Printre numeroase alte premii a primit şi „Un Certain Regard”, la Festivalul de Film de la Cannes (2005) şi „Ursul de aur”, la Berlin – pentru scurtmetajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004).
„Ne convine foarte mult modelul ţapului ispăşitor”
Adevărul: Acum lucraţi la lungmetrajul „Aurora”. V-aţi inspirat dintr-o situaţie reală sau este pură ficţiune?
Cristi Pu
