Peste 16 tone de deşeuri industriale au fost confiscate de pe domeniul public. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare, Gărzii de Mediu şi Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Craiova, precum şi cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Fraţii Buzeşti”, au efectuat astăzi, o acţiune de amploare în zona „Râului – Popoveni”, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul colectării şi valorificării deşeurilor industriale reciclabile.
Astfel, poliţiştii au verificat 12 societăţi comerciale şi 20 de persoane fizice. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 22.000 lei.
Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 16.530 kg deşeuri industriale reciclabile de la Tănase M., 38 de ani din Craiova. Acesta deţinea, în vederea comercializării, deşeurile industriale reciclabile care erau depozitate pe domeniul public, în condiţii care contravin normelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, potrivit poliţiştilor..
Bărbatul a fost sancţionat conform art. 13 lit.”e” din O.U.G. nr. 16/2001 Rep., privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 5.000 Kg deşeuri.