Oficiali ai mai multor secţii sportive din cadrul C.S. Dinamo Bucureşti consideră că Timişoara şi-a câştigat cele 6 puncte pe teren şi îi acuză pe elevii lui Mircea Rednic de nepăsare, mai ales în ultimele etape ale campionatului.
CITEŞTE ŞI:
"Poli" a primit înapoi cele şase puncte!
Părerile dinamoviştilor la aflarea deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a înapoia cele 6 puncte Timişoarei au fost împărţite. Suporterii se aşteptau la această decizie, dar nu sunt de acord cu momentul anunţării ei.
„Trebuia să le dea punctele înainte de sfârşitul campionatului, să ştie şi echipele ce aranjamente au de făcut” a spus un angajat al clubului, care n-a vrut să îşî dea numele.
Antrenorul grupelor juniori şi seniori de lupte de la Dinamo, Marian Sandu, dublu campion european e de părere că verdictul trebuia dat mai devreme „Normal era să le dea punctele când au stabilit prima oară, înainte de terminarea campionatului cu 3-4 etape, nu acum. Adică termin pe 2 şi merg în Ligă şi a doua zi mă trezesc pe trei şi merg în Europa League.” Tot el se întreabă: „Dacă bătea Timişoara pe Braşov şi Unirea nu făcea egal cu Steaua, ce făceau? Schimbau campioana?”
Suporterii nu au făcut o dramă din decizia luată astăzi de TAS: „Lasă domne, bine că le-au dat punctele. Ne mai făceam şi de râs prin Liga Campionilor, nu ne-am făcut destul prin campionat. Păi dacă îţi dă Argeşul 5, ce să cauţi să joci cu Arsenal sau cu Atletico în Europa” îşi varsă oful un dinamovist „mai câine decât Turcu şi decât Borcea la un loc”
Cristian Marinescu, responsabilul cu paza secţiilor de TIR şi arte marţiale spune: „Asta e! Oricum am jucat prost ultimele etape şi nu meritam nici locul 2, dar nici ei nu cred că au mai multe merite ca să meargă în Champions League. Putea să le dea şi punctele lu’ ta-su, dacă Dinamo juca fo