FC Botoşani va întâlni sâmbătă în deplasare începând cu ora 11.00 formaţia Cetatea Suceava. Deşi nu sunt angrenate nici la retrogradare şi nici la promovare, cele două formaţii îşi doresc foarte mult victoria, ţinând cont de rivalitatea care există de zeci de ani.
Conducerea tehnică a FC Botoşani recunoaşte că acest meci este unul foarte important dar încearcă să nu pună o presiune prea mare pe jucători. Consilierul sportiv Cristi Popovici spune că va trata acest joc la fel ca celelalte din campionat.
„Meciul cu Suceava are semnificaţie prin prisma locului pe care îl vom ocupa la sfârşitul campionatului. Pentru noi fiecare meci este important. Nu contează că e Suceava sau altă echipă. Noi avem datoria să tratăm meciul de la Suceava cu aceeaşi dorinţă cu care le-am tratat pe celelalte", a declarat Popovici.
Acesta a adăugat cu jucătorii trebuie să dea totul pe teren indiferent de adversar. „Sunt jucători profesionişti şi nu contează că e Suceava sau Dinamo II. Trebuie să fie mobilizaţi în permanenţă şi în momentul în care intră pe teren să dea tot şi să se exprime cât mai bine pentru echipă şi pentru ei individual”, a spus Cristi Popovici.
Adversar în formă
Deşi se întâlnesc ocupantele locului 6 şi 14 în clasamentul Seriei I din Liga 2, Cristi Popovici spune că meciul nu va fi unul uşor ţinând cont de forma bună în care se află gruparea suceveană.
„Cetatea este o formaţie care în partea a doua a campionatului a avut rezultate foarte bune, a obţinut multe victorii cu echipe incomode. Jucătorii formează un colectiv pe val, care s-a salvat de la retrogradare şi îşi vor dori să termine sezonul cu o victorie în faţa suporterilor. Eu cred că le va fi foarte greu”, a mai precizat oficialul botoşănean.