Ediţia a opta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a debutat cu aceeaşi efervescenţă ca în anii trecuţi şi a stîrnit acelaşi interes din partea spectatorilor clujeni sau de aiurea. Epoca de Aur după 20 de ani Filmul de deschidere din seara de vineri, 29 mai, a fost mult-aşteptatul Amintiri din Epoca de Aur, compus din şase scheciuri care evocă tot atîtea legende urbane ale anilor ’80. Amintirile au părut să dea publicului din arhiplina Sală Republica satisfacţia de a rîde pe seama unei perioade tratate de obicei prin prisma unei gravităţi explicabile, date fiind rigorile regimului evocat. De altfel, la conferinţa de presă de a doua zi, Cristian Mungiu, scenarist, coregizor şi coproducător al peliculei, a precizat că vede în aceasta o completare a lui 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, în sensul unei imagini echilibrate a României lui Ceauşescu. Într-adevăr, faţetei dramatice şi dezumanizante din 432 i se adaugă acum dimensiunea hilară, comică, absurdă, într-un film despre, de fapt, prostia omenească în vremuri comuniste. Prostia generată sau însoţită de lăcomie, exces de zel, obedienţă, paranoia. Unitatea de ton, de registru a celor şase scurtmetraje e spartă însă de episodul despre şoferul de la Avicola, iar acest lucru nu cred că e în beneficiul întregului, căci creează un efect disonant faţă de restul legendelor, care frizează burlescul, parodicul, grotescul. Fără a fi o nereuşită, povestea şoferului Grigore, care trage la hanul lui Ildiko şi ajunge în cele din urmă după gratii, ar fi putut lipsi nu doar din considerente de ordin artistic (în sensul neracordării la „orchestraţia“ întregului), ci şi cu beneficiul proiectării Amintirilor într-un singur calup, aşa cum s-a întîmplat exclusiv la proiecţia din deschiderea TIFF-ului; căci lungimea totală (155 de minute) a determinat, după cum preciza şi Cristian Mungiu la aceeaşi conferinţă de presă, împ