Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erste: Se întrevede o inversare a tendinţelor economice

Publicat in Capital, joi 11 iunie 2009 ·

Criza economică pare a fi intrat într-o nouă etapă, potrivit unui raport de cercetare al Erste Group, din care rezultă în următoarele luni vom asista la o inversare a trendului fapt care ar putea determina o îmbunătăţire a indicatorilor macroeconomici. Principalele elemente care se pot desprinde din raportul întocmit de către analiştii Erste sunt următoarele: - rate pozitive de creştere ale PIB în Europa de Vest şi de Est - volume de credite mai stabile - scă

Criza economică pare a fi intrat într-o nouă etapă, potrivit unui raport de cercetare al Erste Group, din care rezultă în următoarele luni vom asista la o inversare a trendului fapt care ar putea determina o îmbunătăţire a indicatorilor macroeconomici.

Principalele elemente care se pot desprinde din raportul întocmit de către analiştii Erste sunt următoarele:

- rate pozitive de creştere ale PIB în Europa de Vest şi de Est

- volume de credite mai stabile

- scăderea şomajului la sfârşitului anului 2010

- o evoluţie solidă a pieţelor de obligaţiuni din Europa Centrală şi de Est

"După o scădere economică puternică şi rapidă, care a depăşit cu mult orice aşteptări generale şi a zguduit din rădăcini încrederea într-un viitor previzibil al agenţilor economici, mulţi indicatori fundamentali şi de sentiment indică o inversare a tendinţelor economice", se precizează în documentul citat.

Acestă "inversare a tendinţelor" va determina, în viziunea specialiştilor Erste o creştere a Produsului Intern Brut atât în trimestrul III, cât şi în trimestrul IV.

„Schimbarea direcţiei anumitor indicatori trimite semnale clare de îmbunătăţire în următoarele şase luni. Însă această situaţie reprezintă o stabilizare la un nivel scăzut, nu o refacere durabilă. Preconizăm o rată pozitivă de creştere a PIB de la trimestru la trimestru în a doua jumătate a anului în Europa de Vest şi de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 40 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum 58 minute
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 43 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Salvamont Braşov: Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte, sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse - FOTO

News.ro acum o ora
Salvamont Braşov vine cu un avertisment pentru cei care vin pe pârtie în această perioadă echipa necorespunzător. ”Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte

Guvern Îngheață salariile și se elimină voucherele de vacanță

Ziua Constanta acum 9 minute
Guvernul a finalizat ultima variantă a celebrei Ordonanțe trenuleț, iar tăierile sunt mai drastice decât era de așteptat. Salariile vor îngheța la nivelul lunii decembrie 2024, pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației, iar în anul 2025 nu se vo

Un membru al familiei starului celor de la Real Madrid a fost împușcat mortal de Crăciun

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Un membru al familiei noului star al celor de la Real Madrid, Endrick, a fost ucis chiar în ziua de Crăciun, într-un bar din Brasilia. „Cred că Dumnezeu va face dreptate”, a mai scris aceasta.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°