Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorii mai au speranţe de doi bani

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 iunie 2009 ·

Staff-ul tehnico-administrativ şi jucătorii naţionalei României mai cred, cel puţin declarativ, în minunea calificării la turneul final al CM 2010.

Echipa naţională a României s-a impus sâmbătă, scor 1-0, în deplasare, în faţa Lituaniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, la meciul de debut al selecţionerului Răzvan Lucescu, şi a acumulat şapte puncte după şase meciuri disputate în cadrul Grupei a 7-a, după ce a mai învins Feroe şi a remizat cu Franţa. În clasament conduce Serbia, cu 15 puncte (6 jocuri), aceasta fiind urmată, în ordine, de Franţa 10 p (5 j), Lituania 9 p (7 j), Austria 7 p (6 j), România 7 p (6 j) şi Insulele Feroe 1 p (4 j).

În ciuda diferenţei mari de puncte faţă de primele două clasate, staff-ul tehnico-administrativ al primei noastre reprezentative şi jucătorii tricolori mai cred, cel puţin declarativ, în minunea calificării. „Ne jucăm şansele până la capăt, chiar dacă sunt foarte mici, mai ales că depindem şi de alţii“, a spus, la finalul disputei din Lituania, selecţionerul Răzvan Lucescu.

Mircea Sandu: Vom plânge după punctele pierdute

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, susţine că naţionala tricoloră ar fi putut păstra şanse mari de calificare la turneul final din Africa de Sud dacă nu ar fi pierdut puncte importante în meciurile anterioare. Ţinând cont de situaţia României din clasamentul Grupei a 7-a, „Naşul“ pare să se gândească mai mult la viitoarele preliminarii, decât la cele pentru CM 2010. „Probabil că vom plânge în final după nişte puncte. Cu toate acestea, e bine că mai avem nouă meciuri până la următoarele preliminarii şi cred că vom reuşi să formăm o echipă competitivă“, a precizat acesta.

Sandu a adăugat că nu l-a demis pe Victor Piţurcă mai devreme deoarece a sperat că naţionala poate câştiga meciurile cu Serbia şi Austria cu el pe bancă. „Nu mai are

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 24 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°