Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cel mai mare «titlu» mi l-au dat clienţii mulţumiţi"

Publicat in Jurnalul, joi 11 iunie 2009 ·

Cum l-aş putea caracteriza pe maestrul Silvian Scornea (asta dacă m-ar întreba cineva!)? Tânăr, talentat, tot timpul în mişcare şi... foarte modest. Pentru prima oară l-am văzut la Bucharest Food Festival, unde şi-a dat măsura talentului preparând un tornedou gastronomic (reţetă din cartea de bucate a lui Constantin Bacalbaşa "Dictatura gastronomică") în cadrul workshopului organizat de Jurnalul de bucătărie "550 de ani de bucătărie românească, de la bulzul lui Bucur la burgerul lui Bill". L-am reîntâlnit peste o săptămână "La Mircea Măcelarul", ca să stăm ceva mai mult timp de vorbă şi să ne împărtăşească câteva din tainele meseriei pe care o practică.

Începuturi modeste

Discuţia cu Silvian a început firesc. L-am rugat să-mi spună câte ceva despre începuturile lui ca bucătar. Când şi-a descoperit talentul acesta, pe care nu-l au foarte mulţi dintre cei care lucrează în domeniu? "Meseria asta am început-o de foarte tânăr, la 14 ani, când am ajuns dintr-o întâmplare într-un restaurant foarte mare, unde deja era formată o echipă. Am ajuns ca ajutor de bucătar pe perioada vacanţei. Cineva m-a rugat să merg să văd cum e la el la serviciu şi să-l ajut. Am început de la munca de jos, cei care spun că au ajuns direct şefi, aşa o fi, dar la mine n-a fost aşa. La început am făcut de toate: spălam vase, măturam, spălam pe jos - lucruri pe care nu le făceau bucătarii, ci doar un ajutor de bucătar. Abia peste câteva săptămâni am început să fac o salată, apoi o gustare şi, uşor, uşor am descoperit că acest lucru făcea parte din viaţa mea. Parcă mă născusem acolo, iar după 2-3 ani ajunsesem la concluzia că doar asta ştiam să fac. Am descoperit că-mi place şi nu mai puteam să încep altceva."

Maestru al artei culinare

De fiecare dată când stau de vorbă cu un artist în domeniu îl întreb ce şcoală are, deoarece eu cred că cei care prepară asemene

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°