Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meseria de tatic se invata in timp

Publicat in Ziare.com, joi 11 iunie 2009 ·

Nu putini sunt proaspetii tatici care nu simt nimic pentru copiii lor nou-nascuti si se tem sa recunoasca deschis acest lucru. Psihologii spun insa ca acest lucru nu este neobisnuit si ca fiecare parinte ajunge mai devreme sau mai tarziu sa isi iubeasca copilul.

Cei mai nelinistiti par a fi tatii care au mai multi copii, pe care constatarea ca venirea pe lume a ultimului dintre ei nu mai starneste aceleasi sentimente intense ca in primele cazuri ii pune serios pe ganduri, informeaza ABCnews.

"Este firesc ca un tata sa fie in primele luni de viata mai mult un outsider pentru nou-nascut. Mai importanta in aceasta perioada este legatura cu mama iar rolul principal al tatalui este de a ocroti aceasta relatie", spune Jerrold Shapiro, profesor de psihologie la Universitatea Santa Clara din California.

Opinia sa este impartasita si de specialistul in terapie de familie Leslie Seppinni, care spune ca detasarea resimtita de un proaspat tatic este normala.

"Nu te legi automat de copilul tau, aceasta legatura se creeaza in timp. La fel se intampla ori de cate ori intervine ceva nou in viata noastra, ne trebuie timp pentru a ne acomoda cu noua situatie", spune aceasta.

Atunci, daca este normal, de ce se tem oamenii sa recunoasca deschis acest lucru? "Pentru ca ei considera, in mod gresit, ca este ceva reprobabil. Este un tabu, intr-adevar, dar nu ar trebui sa fie asa", mai spune Sappini.

Psihologii spun ca exista trei tipuri de atitudini printre tati. Unii sunt extrem de curiosi si de interesati de copiii lor inca de cand acestia sunt in burta mamei. Pentru altii, relatia incepe chiar in momentul nasterii, cand isi vad pentru prima oara bebelusul. Dar sunt si tati care incep sa se apropie de copilul lor doar dupa ce acesta a facut deja primii pasi si se poate intelege cu cei din jur.

Poate ca asa

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 33 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 41 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 55 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 12 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°