La 11 iunie 1948, comuniştii naţionalizau proprietatea privată. După 61 de ani, conservatorii au iniţiat a doua naţionalizare. Prima pagină din „Scînteia“ din 11 iunie 1989 era dominată de omagierea naţionalizării din 1948, numită „act istoric fundamental al revoluţiei socialiste în România“. Mottoul articolului de deschidere al ziarului era un citat din Nicolae Ceauşescu: „Anul 1948 a marcat trecerea la înfăptuirea revoluţiei socialiste în România“.
Nevoia de putere absolută
Lăsând la o parte limbajul de lemn, citatul reprezintă o sinteză a acţiunilor din 1948, dar şi a scopurilor comuniştilor. După ce-au epurat opoziţia, cu sprijin sovietic, ceea ce le-a permis preluarea totală a puterii politice, prin alegerile din 28 martie 1948, comuniştii aveau noi ţinte pentru a deveni stăpânii absoluţi ai ţării: deţinătorii de proprietăţi private.
La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Naţională a votat o nouă Constituţie, care era primul pas către naţionalizare. La articolul 6, noua Constituţie prevedea: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţii ferate, rutiere, pe apă şi pe mare, poşta, telegraful şi radioul aparţin statului, ca bunuri comune ale poporului”, iar articolul 11 deschidea calea viitorului abuz: “Cînd interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile, societăţile de asigurare, care sînt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condiţiunile prevăzute de lege”.
O dată cu semnificaţie
Pentru naţionalizarea industriei şi a resurselor naturale care nu se găseau în proprietatea statului a fost aleasă data de 11 iunie, datorită semnificaţiei istorice – 100 de ani de la Revoluţia de la 1848. Lovitura a fost pregătită cu mare gri
