Dinamo a încheiat un sezon de coşmar, pierzând aseară ruşinos cu FC Argeş, scor 2-5. Fanii i-au agresat pe fotbalişti în timpul jocului. Sursa: Libertatea
Dinamo riscă să rateze şi locul doi în Liga I la fotbal - poziţie care trimite în preliminariile Ligii Campionilor -, după ce aseară a pierdut ruşinos, 2-5 cu FC Argeş, în Trivale, într-un meci contând pentru ultima etapă de campionat.
Din mare favorită la titlu, gruparea „câinilor roşii” a terminat sezonul cu 65 de puncte, în vreme ce FC Timişoara, situată pe poziţia a treia, are 61 de puncte.
Cele două formaţii ar putea face schimb de locuri, în cazul în care Tribunalului de Arbitraj Sportiv le va da înapoi bănăţenilor cele şase puncte reţinute în scandalul culorilor şi al palmaresului. Decizia TAS urmează să fie făcută publică în cursul zilei de astăzi.
Ionel Dănciulescu, de partea răsculaţilor din galerie
Partida din Trivale a fost marcată de incidente grave, provocate de suporterii „roş-albilor”. În prima repriză, după golul înscris de Ianis Zicu, 15 fani ai oaspeţilor au invadat terenul de joc, pentru a le cere socoteală fotbaliştilor dinamovişti. Dezbrăcaţi la bustul gol, „radicalii” din galerie şi-au vărsat năduful pe Torje şi pe Zicu.
În timp ce jandarmii împărţeau bastoane în stânga şi în dreapta pe spinarea fanilor, Ionel Dănciulescu şi Claudiu Niculescu au sărit să le ia apărarea răsculaţilor!
Suporterii nu s-au cuminţit şi, câteva minute mai apoi, trei dintre ei au încercat să intre în sectorul rezervat galeriei argeşene, pentru a confisca bannerele. A fost momentul în care forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene. Galeria bucureştenilor a sfârşit prin a fi evacuată în prima repriză.
Ilie Penescu, fratele lui Cornel Penescu, a adus la meci 50 de angajaţi îmbrăcaţi cu tricouri albe pe care scri