Cetatea Ada Kaleh, inundată la construirea barajului de la Porţile de Fier, trebuia strămutată pe insula Şimian. Proiectul a rămas la stadiul de intenţie. Autorităţile se încurcă în exproprierea unor grădini de zarzavat. Comunitatea turcească renumită pentru ţigările şi dulceţurile fine s-a risipit în cele patru vânturi. Mai sunt doar câţiva supravieţuitori. În cotul pe care îl face Dunărea între Gura Văii şi vechea Orşovă, aproape de vărsarea râului Cerna în fluviu, a fost cândva insula Ada Kaleh. Supranumită, la vremea aceea, Raiul de pe Dunăre, insula ţinea la adăpost leandri uriaşi, gutui  sau trandafiri şi răspândea miros de smirnă. Inundat de comunişti în 1970, peticul de pământ, în formă de stea, din inima Dunării şi locuitorii lui au plătit tribut greu hidrocentralei de la Porţile de Fier 1.

Insula a dispărut pentru totdeauna în apele lacului de acumulare ce a înghiţit şi florile de iasomie, şi Strada Principală, învăluită în aromă de tutun şi cafea. Moscheea a fost aruncată în aer la fel ca şi celelalte clădiri umbrite de viţă-de-vie şi de smochini sălbatici. Iar cei peste 600 de localnici turci, după ce şi-au văzut paradisul înecat, au plecat care-ncotro.

În apropiere de Drobeta- Turnu Severin, se zăreşte Insula Şimian. Pe una dintre marginile sale zac cărămizi roşii, năpădite de buruieni, ruinele fostei cetăţi din insula Ada Kaleh, peste care zboară păsări de baltă.

Plante şi păsări de baltă pe Insula Şimian

„Flora şi fauna de pe insulă s-au schimbat în timp. S-a format aici, odată cu amenajarea barajului  de la Porţile de Fier 1, o baltă care scaldă insula, iar păsările şi plantele s-au adaptat la acest tip de climat”, spune arheologul Gabriel Crăciunescu de la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Moscheea din fosta insulă-cetate

Peste 54 de hectare de sălbăticie, la car